Azi, 14 iunie 2021, pentru cadrele didactice implicate în realizarea studiilor la Programul de calificare profesională suplimentară Pedagogie preșcolară, este o zi și de bucurie, și de tristețe. Azi a început procesul de susținere a tezelor de calificare profesională, ultima probă de maturitate profesională la program!

Cu câte emoții formabilii au așteptat acest proces! Pe de o parte -studii, sesiuni, note, sarcini individuale, lipsa timpului, responsabilitățile profesionale, etc.! Pe de altă parte- documentarea, consultarea surselor relevante bibliografice, planificarea și realizarea studiilor constatative experimentale, prelucrarea statistică a datelor,…și, în tot acest timp, am fost alături: echipa de formatori la Programul de calificare profesională suplimentară Pedagogie preșcolară, cadre didactice universitare, doctori, conferențiari  universitari, autori de manuale, enciclopedii, studii monografice, suporturi de curs, lucrări metodice, dar și echipa numeroasă, perseverentă  și devotată a formabililor- cadre didactice din educație timpurie!

Formabilii au elaborat tezele de calificare în baza Ghidului de elaborare a tezelor de calificare profesională suplimentară, în care sunt stipulate cerințele față de conținutul tezei, etapele de realizare a acesteia dar și structura unui experiment pedagogic. La fel, în Ghid sunt elucidate structura unui PPT pentru susținerea publică a rezultatelor investigațiilor descrise în teze.

Menționăm temele  interesante și actuale ale cercetărilor realizate de formabili, date constatative cu impact pentru procesul de proiectare- planificare a activităților în grupul de preșcolari și IET în general, activități ce pot fi realizate eficient doar prin parteneriat cu familia!

Răspunsurile, argumentele, exemplele din propria experiență au convins comisia de examinare, că absolvenții promoției 2021 – Programul de calificare profesională suplimentară Pedagogie preșcolară, sunt demni de numele- educator în Instituția de Educație Timpurie!